Material lemnos confiscat și amenzi contravenționale pentru o societate comercială din Dâmbovița

Publicitate

Polițiștii din cadrul IPJ Dâmbovița desfășoară permanent activități pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, pentru a asigura integritatea fondului silvic.

Astăzi, oamenii legii, alături de reprezentanți ai  Gărzii Forestiere Ploiești, au efectuat un control la o societate comercială din comuna Braniștea.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010, în cuantum de 5.000 de lei.

De asemenea, aceștia au confiscat contravaloarea a 10,43 metri cubi de material lemnos, în cuantum de peste 2.400 de lei.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!