Măsuri extreme într-o țară din Europa! Angajatorii pot concedia angajații care nu s-au vaccinat

Publicitate

Măsuri extrem de dure pentru nevaccinați în Letonia! După ce a declarat stare sanitară de urgență pentru trei luni, Letonia vrea să-i concedieze pe angajații care nu s-au imunizat. Parlamentul din această țară a adoptat, joi, o decizie prin care li se permite angajatorilor să îi concedieze sau să îi transfere pe un regim de muncă la distanță pe lucrătorii care refuză să se vaccineze împotriva Covid-19, potrivit Reuters.  

Potrivit sursei citate mai sus, până acum, aproximativ 61% dintre adulții letoni s-au imunizat complet, mai puțin decât media Uniunii Europene de 75%.

Letonia a fost prima din UE care a revenit la izolare în această toamnă, când cazurile de COVID-19 au crescut vertiginos și a cerut ajutor medical altor state membre ale UE, în timp ce facilități improvizate pentru COVID-19 sunt instalate pe holurile și în garajele spitalelor.

Noua legislație intră în vigoare din 15 noiembrie și nu vor exista excepții nici pentru cei care au trecut recent prin boală.  Anterior, obligativitatea vaccinării în Letonia s-a aplicat doar angajaților din domeniul medical, din educație și din serviciile sociale.

Letonia a declarat luni stare de urgenţă sanitară pentru trei luni din cauza creşterii bruşte a numărului de infectări cu noul coronavirus până la niveluri record, în contextul în care rata de vaccinare a populaţiei sale împotriva COVID-19 rămâne una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, informează AFP, citat de dcnews.ro.

Numărul zilnic al infectărilor a depăşit deja pragul de 1.000 în această ţară cu 1,9 milioane de locuitori, înregistrând astfel un ritm de răspândire a pandemiei superior celui constatat în prima parte a anului 2021.

“Vă cer să nu vă reuniţi, să nu mergeţi în vizite şi să vă limitaţi contactele sociale”, a scris prim-ministrul leton Krisjans Karins pe Twitter.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!