Maşinile folosite de nesimţiţi pentru a arunca gunoiul pe domeniul public vor fi confiscate, ameninţă conducerea unei primării! “Ne-am săturat să strângem după ei de 30 de ani!”

Publicitate

Sătulă de oamenii care aruncă deşeurile pe domeniul public, conducerea Primăriei Brăila este dispusă să ia o masură drastică. Conform jurnalbr.ro, există cadru legal pentru a putea fi pusă în aplicare o Hotărâre de Guvern din 2008, prin care pot fi confiscate mijloacele de transport folosite la transportarea deşeurilor care ajung pe domeniul public. De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, legea prevede şi aplicarea unor amenzi cuprinse între 15.000 şi 30.000 lei.

”Ne-am săturat să strângem după ei de 30 de ani! S-a demonstrat că nicio altă metodă de civilizare nu a funcționat! Mijloacele de transport auto confiscate vor fi vândute și veniturile vor intra la bugetul național (nu local, dar nu acest lucru contează) iar căruțele vor fi distruse. Ca și în alte situații delicate, avem puterea de a lua cele mai dure măsuri. Ne asumăm și aceste lucruri!!!”, a declarat primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, potrivit jurnalbr.ro.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!