Curățenia reprezintă cea mai importantă carte de vizită a unei comunități și un indicator important al nivelului de educație!
Mesajul este transmis de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, care anunță că în martie va debuta luna curățeniei!
”Hai să facem împreună acest efort!
Orice gest contează! Nu mai aruncăm hârtii la voia întâmplării, nu mai “catapultăm” chiștoace pe trotuar sau pe stradă, nu mai lăsăm ambalaje pe domeniul public, strângem excrementele animalelor de companie etc.
Și vom avea un oraș mai curat, mai civilizat și vom trăi într-um mediu mai sănătos!”, a precizat edilul.
Vă reamintim că la Târgoviște se fac eforturi zilnice pentru ca orașul să fie unul curat, iar pentru ”disciplinarea” celor certați cu bunul simț au fost date amenzi, ba chiar unii au fost puși să mature unde au murdărit.
Una dintre problemele care țin tot de bunul simț și de spiritul civic, semnalat de târgovișteni, este cel legat de stăpânii animalelor de companie.
La Târgoviște, deși sunt zone unde sunt chiar montate coșuri speciale stradale pentru a se arunca mizeria câinilor, acestea sunt prea puțin folosite. Iar stăpânii de animale care curăță după câini se pot număra pe degete…