Mâncarea și serviciile s-au scumpit! Prețurile au explodat în pandemie

Publicitate

Pandemia a provocat scumpiri semnificative în ultimele două luni. Mâncarea și serviciile au cunoscut cele mai mari majorări de prețuri a arătat Institutul Național de Statistică (INS), dat publicității, ieri, 13 mai.

Astfel, față de anul trecut, acum plătim mult mai mult. Față de de aprilie 2019 se observă o creștere de 5,7%, iar față de decembrie 2019, se vede o creștere de 4,4%.

Prețurile la alimente, la produsele de bază, au crescut în ultimele luni cu 21,6%, în plină pandemie de coronavirus. Cel mai mult s-au scumpit legumele, fructele și carnea, conform INS.

Cartofii sunt capul în listei cu o majorare în aprilie de 21,6%, față de ultima lună a anului trecut. Urmează fructele proaspete care au prețuri mai mari cu 17,3%, legumele și conservele de legume cu 15,9%, conservele de fructe cu 12,6%,iar fasolea boabe cu 10,4%.

Prețul la carnea de porc a crescut cu 3,86%, iar dacă ne referim la toate tipurile de carne scumpirea este de 3,04%.

În topul majorărilor se află făina, al cărei preț la raft îl găsim mai mare cu 3,72%, față de decembrie.

În patru luni, a crescut și la brânză cu 2,96%, la margarină cu 2,53%, la unt cu 2,42%, la mălai cu 2,31%, la ulei cu 2,21%, la pește cu 2,11%, la zahăr cu 1,37%.

Băuturile alcoolice au suferit o modificare de preț de 1,61%, iar țigările de 4,35%.

Totodată, în aprilie s-au mai scumpit și serviciile poștale cu 12,4%, transportul aerian cu 4,13%, energia termică cu 2,96%, apă/canal/salubrizare cu 2,39%.

Pe de altă parte, s-au ieftinit ouăle, încălțămintea din piele, combustibilii și gazele.

Per total, spun statisticienii de la INS, prețurile de consum au fost mai mari în aprilie cu 2,7% față de decembrie 2019. Iar dacă ne referim strict la mărfuri alimentare majorarea este de 4,42%, iar la servicii de 1,17%.

CELE MAI MARI CREȘTERI DE PREȚURI

cartofi +21,6%
fructe proaspete +17,3%
legume +15,9%
fasole +10,4%
carne și preparate din carne +3%
lactate +2,3%
pâine +2,3%

ȘI SERVICIILE SUNT MAI SCUMPE

servicii poștale +12,4%
transport aerian +4,13%

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!