Mai multe școli din Dâmbovița schimbă scenariile privind desfășurarea orelor. Comitetul pentru Situații de Urgență a aprobat modificarea regulilor

Publicitate

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița a aprobat, marți, modificării de scenarii privind funcționarea anumitor unități de învățământ din județ. Pentru unele instituții de învățământ situația s-a schimbat în bine, iar pentru altele situația s-a înrăutățit, trecând în scenariul roșu.

Potrivit deciziei CJSU, trei unități de învățământ care au deschis anul școlar în scenariul trec de la cursurile excluziv online la alte scenarii. Astfel, școala din localitatea Gura Foii trece la învățământul exclusiv online la cursuri cu elevii în bănci, în timp ce școlile postliceale cu profil sanitar din Târgoviște, “FEG” și “Christiana”, vor funcționa conform scenariului galben, până pe 4 octombrie.

Tot până în 4 octombrie, două grădinițe și clase din alte patru unități de învățământ trec în scenariul roșu după apariția unor cazuri de COVID-19. Conform deciziei autorităților locale  județene, este cazul Grădiniței cu program nr.1 Ocnița, Grădiniței cu program normal nr. 2 Fundu Ocnei, clasei I A de la Școala Gimnazială “I. Al. Brătescu Voinești” Târgoviște, al unei grupe de la Grădinița “Dumbrava Minunată” Fieni, clasei a V-a de la Școala Ungureni – Corbii Mari și claselor V-VIII de la Școala Gimnazială Corbii Mari.

În schimb, tot în scenariul roșu, dar până pe 29 septembrie vor funcționa: clasa a XII-a C de la Liceul “Petru Cercel” Târgoviște, clasele a VII-a A și a XII a A de la Liceul de Arte “Bălașa Doamna” Târgoviște și clasele a V-a A,  a V-a B, a VI-a A și a VII-a B de la Școala Gimnazială Grozăvești – Corbii Mari.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!