Mai, luna muzicii super bune la Târgoviște! Îndrăgitele trupe Holograf și Vunk vor concerta lângă Turnul Chindiei

Publicitate

Mai, luna muzicii super bune la Târgoviște, cu două trupe binecunoscute și îndrăgite de public!

Vunk și Holograf vor face primăvara memorabilă la Târgoviște.

Astfel, joi, 4 mai, de la ora 20, la Casa de Cultură a Sindicatelor, trupa Vunk aduce concertul ”Tu și dragostea”.

„Pentru că a trecut ceva vreme de când nu am mai cântat împreună, vă dăm întâlnire pe 4 mai la Casa de Cultura a Sindicatelor. Femeile care au trecut prin viața noastră ne-au inspirat să scriem aproape toate cantecele pe care le știți de la noi și în care sperăm că vă regăsiți, uneori”, spun membrii trupei.

Așadar, joi, 4 mai, la Casa Sindicatelor, puteți fredona alături de băieții de la Vunk: „1000”, “Balada pentru o minune”, “Felicitări, ai reușit”, “Pleacă”, “Vino du-te”, “Ultimul anunț”, “Mi-e dor de tine”, “Lacrimi de coniac” etc.

Dacă debutul lunii mai este ”rezervat” trupei de pop rock Vunk, sfârșitul lunii mai îi aduce din nou la Târgoviște pe îndrăgiții componenți ai trupei Holograf, în frunte cu solistul Dan Bitman.

Cea mai mare trupă din istoria rock-ului românesc va lansa noul lor album „Cum bate inima ta”.

Concertul este găzduit tot de Casa de Cultura a Sindicatelor, marți, 30 mai, de la ora 20:00.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!