Luptă crâncenă pentru titlul județean! Gura Șuții stă în coasta liderului din Corneşti. “Am rezolvat cu CIS-ul, iar în ultimele cinci etape întăresc echipa cu șase jucători”

Publicitate

Ionuț Parghel
Lupta pentru titlul județean a devenit tot mai încinsă! Atât Gloria Cornești, cât și Recolta Gura Șuții, ocupantele primelor două locuri ale clasamentului, au ca obiectiv clasarea pe prima treaptă a podiumului la finalul campionatului.

Cu șapte etape înainte de finalul sezonului, cele două formații sunt despărțite de doar un punct în ierarhia Ligii a 4-a.  Astfel, Gloria a ajuns la 71 de puncte, iar Recolta a acumulat 70. De asemenea, în etapa a 27-a, Cornești a trecut la limită de Ghimpați (2-1), iar Recolta a realizat scorul rundei, depășind Bradul Moroeni cu 12-0. La cum se prezintă lucrurile în acest sens, etapă de etapă Gura Șuții stă neîncetat în coasta liderului corneștean și așteaptă ca acesta să facă un pas greșit pentru a-i lua locul în fruntea clasamentului. Dacă va deveni campioană, Recolta Gura Șuții își dorește să reprezinte la înălțime județul Dâmbovița în meciul de baraj  pentru promovarea în Liga a 3-a. După ultimele informații oferite de reprezentanții clubului din Gura Șuții, Recolta a rezolvat problema CIS-ului. “Da, stăm în coasta liderului. Pe 15 mai ne vom juca șansa noastră evoluând împotriva Corneștiului. Nu va fi nici o tragedie dacă nu vom ajunge la baraj. Cu CIS-ul am rezolvat. Deja îl avem. Intenționez ca în ultimele cinci etape să întăresc echipa cu șase jucători. Dar, acest lucru va depinde de ce vom face în meciul de la Cornești. Băieții mei din echipă care au câte o firmuliță își doresc să mai întărească echipa cu mai mulți jucători valoroși din București. Noi dacă mergem la baraj nu mergem să pierdem, mergem să reprezentăm județul cu cinste. Nu vrem ca acolo să ne facem de râs. Ne interesează foarte mult barajul de promovare. După ce-am rezolvat treaba cu CIS-ul de noi s-au apropiat mai mulți sponsori, care vor să ajute echipe. În curând vom face și o bază sportivă nouă. Avem gânduri mari”, ne-a declarat Constantin Dinu, primarul localității și reprezentantul Primăriei Gura Șuții la echipă.

Liga a 4-a – etapa a 27-a – rezultate

Brezoaele – Ziduri                  2-3

Colibași – Fieni                       1-2

Ulmi – Pierșinari                      1-4

Zăvoiu – IL Caragiale              3-1

Ungureni – Dragomirești         3-2

Mătăsaru – Coada Izvorului    6-2

Moroeni – Gura Șuții              0-12

Cornești – Ghimpați               2-1.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!