Lucrările la Grădinița cu program prelungit nr. 2 din Târgoviște, în plină desfășurare! Când ar putea fi dată în folosință

Publicitate

Continuă lucrările de modernizare a infrastructurii educaționale de la Târgoviște, sector care a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii ani!

Proiectul care vizează „Renovarea energetică a Grădiniței cu program prelungit nr. 2” este în plină desfășurare, iar în cel mult 5 luni, copiii se vor întoarce în casă nouă, după cum a spus astăzi primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, într-o conferință de presă la unitatea preșcolară.

Valoarea totală a lucrărilor, inclusiv TVA, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, este de 6.811.615,30 lei, iar în cadrul primului proiect serios de reabilitare a grădiniței amintite, întregul imobil este termoizolat, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice etc.

Lucrările vor fi finalizate la jumătatea lunii februarie a anului viitor, „este o vacanță atunci și vrem să profităm de acest lucru pentru a aduce din nou copiii la această unitate. Deci, destul de curând, și vom avea aici o unitate la nivel european”, a transmis primarul Cristian Stan.

Veștile bune, legate tot de infrastructura educațională, nu se opresc aici.

„În acest moment parcurgem cea mai importantă etapă din acest punct de vedere în contextul în care se lucrează la Școala Nr. 9 «Grigore Alexandrescu», se lucrează la Grădinița Nr. 3, la Grădinița Nr. 14, s-a finalizat licitația pentru completarea proiectului la Școala «Tudor Vladimirescu», asta înseamnă că  doar câteva zile vor fi reluate lucrările și acolo.

Au fost depuse spre finanțare investiții importante cum ar fi Liceul «Constantin Brâncoveanu», de asemenea Școala «Vasile Cârlova» cu cele două locații , deja cerere de finanțare depusă, totodată avem în pregătirea documentațiilor pentru Grădinița Nr. 1, pentru Grădinița Nr. 12, avem lucrări la «Voievodul Mircea» pe Programul de Consolidare Antiseismică, vor începe lucrări la Colegiul Economic «Ion Ghica». Sunt foarte multe lucrări, investiții.

Cam tot ceea ce înseamnă infrastructură educațională nereabilitată până în acest moment face obiectul investițiilor pe care noi le avem, cele mai multe în faza de execuție sau în faza de licitație, iar altele în faza de pregătire a documentației”, a declarat primarul Cristian Stan.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!