Localnicii din comuna Tărtășești, sat Bâldana, foc și pară pe lucrările din proiectul de lărgire la patru benzi a DN71.
Oamenii cu casele la marginea drumului s-au trezit blocați în propriile curți, ei nemaiputând să iasă cu mașinile sau tractoarele din cauza unui zid de beton de 82 de cm care se înalță pur și simplu în fața porților.
Imagini cu localnici care își pasează o bicicletă peste imensitatea din beton au făcut înconjurul internetului, iar reporterii Antena 1 au făcut un material la fața locului.
Reporterii au constatat că localnicii de la strada centrală nu mai pot ieși decât pe jos din curți, fiind revoltați și pe reacţia constructorului turc, care le-ar fi sugerat să-și cumpere elicoptere sau avioane.

Supărați că nu au găsit înțelegere la autorități, ei iau în calcul soluții proprii: să își mute gardurile câțiva zeci de metri mai în spate, ca să poată construi o rampă de acces către şosea. Doar că nimeni nu le va plăti terenul pierdut, așa cum au arătat reporterii Observator, cei care – la momentul realizării anchetei – nu l-au găsit nici pe primarul comunei, fiind în concediu, nici pe constructor.
Mai mult, în timp ce o parte dintre localnici sunt blocați în curți din cauza rigolei de beton, alţii îl acuză pe constructorul turc că nu și-a organizat bine echipele, iar lucrările avansează greu: pornite cu 20-30 de muncitori, lucrările merg acum extrem de încet cu „3-4 muncitori. În cazul unui incident, accident, ambulanța nu poate veni”, după cum a declarat la Antena 1 consilierul local Mihai Petrescu.

Ce spun autoritățile
După apariția materialului la televiziunea națională, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, s-a deplasat la fața locului alături de primarul comunei Tărtășești, Cristi Tudorache, și reprezentanții români ai antreprenorului și supervizorul lucrărilor din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR.
Oficialul a înțeles îngrijorarea cetățenilor și le-a dat asigurări că antreprenorul va găsi soluții adaptate la această situație.
„După unele ecouri în mass-media centrală și din social media am considerat important să constat pe cont propriu situațiile relatate. Alături de primarul comunei Tărtășești, Cristi Tudorache, am întâlnit cetățenii din Bâldana și i-am asigurat că specialiștii care participă la modernizarea DN71 în această zonă vor găsi soluții de acces adaptate fiecărei proprietăți, fără să afecteze viața locuitorilor riverani și siguranța circulației rutiere, aplicând reglementările tehnice în domeniu.
După această vizită în teren, am constatat îngrijorarea cetățenilor privind căile de acces în curți și i-am asigurat că antreprenorul va găși soluții aprobate de supervizor, chiar și în situațiile amenajărilor pe verticală a curbelor. Am precizat că există situații similare rezolvate și pe DN7 tot în Bâldana.

Proiectul de modernizare a DN71 are în vedere în primul rând asigurarea siguranței circulației și creșterea capacității de transport corespunzătoare intensității traficului actual. Am avut șansa să introduc cetățenilor pe reprezentanții români ai antreprenorului și supervizorul lucrărilor din partea CNAIR care au calitatea să răspundă tuturor problemelor ridicate pe perioada derulării șantierului. Am clarificat că pregătirea documentațiilor tehnice necesare aprobării drumului expres Târgoviște București nu a fost abandonată de CNAIR și continuă în paralel cu realizarea lucrărilor modernizării DN71”, a precizat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu.














