Lucrările la baza sportivă de la CN ”Carabella” vor fi finalizate în această vară

Publicitate

În vara acestui an va fi finalizată noua bază sportivă a Colegiului Național ”Constantin Carabella” din Târgoviște.

Investiția de peste 2,6 milioane lei (sursă de finanțare: bugetul local) cuprinde: sală de sport, teren exterior multifunctional, vestiare, dar și toate dotările aferente.

Lucrările sunt în grafic, în momentul de față lucrându-se la tencuielile interioare.

După finalizare, baza sportivă de la Colegiul Național “Constantin Carabella” va fi cea mai modernă bază sportivă școlară din municipiul Târgoviște, iar beneficiarii vor fi cei 800 de elevi ai acestei unități de elită.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!