Lucrările de la Curtea Domnească din Târgoviște, realizate 70%. Peste 96% din valoarea proiectului este reprezentată de bani europeni

Publicitate

Lucrările de la Curtea Domnească din Târgoviște înaintează!

Turnul Chindiei, Biserica Paraclis, Biserica „Sfânta Vineri” și Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului” se află într-un proces de restaurare și conservare, stadiul de execuție a investiției fiind, la acest moment, potrivit președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, de aproape 70%.

”Astăzi, am făcut o analiză la fața locului a anumitor lucrări care nu au fost prinse în proiect, dar care sunt necesare. Am cerut specialiștilor să găsească soluțiile necesare pentru restaurarea picturii de la Biserica Sfânta Vineri și punerea în valoare a acesteia. În plus, a început și proiectarea pentru fresca exterioară la Biserica Mare Domnească, în pridvor.

Obiectivele turistice dâmbovițene sunt în atenția mea și a Consiliului Județean Dâmbovița, iar protejarea și promovarea patrimoniului istoric și cultural dâmbovițean vor beneficia de sprijinul meu necondiționat”, a declarat șeful administrației județene.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproximativ 19.800.000 de lei. Din această sumă, 19.200.000 reprezintă fonduri europene, iar contribuția Consiliului Județean este de peste 550.000 de lei.

În 2019, 124.000 de turiștii plătitori de bilete au vizitat Curtea Domnească, iar numărul total al celor care au vizitat obiectivele turistice de pe raza municipiului Târgoviște a fost de 216.000.

Este al doilea proiect pe fonduri europene de care beneficiază Curtea Domnească de la Târgoviște.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!