Lucrări de reabilitare pe Șoseaua Găești din Târgoviște. ”Cel târziu în această toamnă, vom scăpa de problemele de până acum”

Publicitate

Lucrări în ritm susținut pe Șoseaua Găești din Târgoviște, un drum degradat, care avea nevoie mai mereu de intervenții.

În momentul de față, continuă lucrările de reabilitare pe această arteră, unde s-au turnat deja două straturi de asfalt pe mai bine de jumătate din cele două benzi ale sensului de intrare în oraș.

”Cel târziu în această toamnă, vom scăpa de problemele de până acum de pe artera respectivă, unde stratul de uzură era atât de degradat, încât necesita mai tot timpul reparații, primăvara în mod deosebit”, a declarat primarul municipiului, Cristian Stan.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!