Lucrări în Dâmbovița. 18 șantierele din șase comune, vizitate de conducerea Consiliului Județean

Publicitate

Lucrări la mai multe investiții din Dâmbovița, inspectate de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan!

Două dintre proiectele Consiliului Județean, care sunt în grafic, sunt:

Podul pe DJ 712 la Mircea Vodă, cu o valoare de peste 1.800.000 lei – are în momentul de față elevația turnată și s-a turnat materialul de egalizare. Aici, la finalizarea execuției va fi un pod de 23,5 m lungime, trotuarele aferente și suprafață carosabilă de 7,8 m.

La podul peste Sabar, pe DJ 401A în comuna Odobești – s-a lucrat la elevație și s-au montat grinzile de susținere. Lungimea podului este de 21 m, iar lățimea acestuia este de 7,8 m. Și aici au fost prevăzute trotuare. Investiția se ridică la peste 4.600.000 de lei.

Se lucrează, de asemenea, în comunele Sălcioara, Odobești, Potlogi și Corbii Mari. Potrivit președintelui CJD, investițiile din aceste localități sunt următoarele:

La Sălcioara se lucrează la:

Construire școală clase I-VIII, unde vor învață aproximativ 230 de copii. Valoarea proiectului implementat de primărie prin PNDL, aproximativ 6.900.000 de lei.

Construire grădiniță program normal pentru 80 de copii. Aici investiția se ridică la 2.600.000 de lei.

Modernizare DC 58 Cătunu-Ghinești, proiect derulat de primăria Sălcioara în colaborare cu Consiliul Județean. Suma necesară proiectului este de 2.400.000 de lei.

La Potlogi se lucrează la următoarele proiecte:

Construire locuințe ANL în Românești –   valoare 1.135.000 lei;

Grădiniță Românești – valoare 2.922.000 lei;

Consolidare, extindere, modernizare Școală Românești – valoare 5.655.000 lei;

Reabilitare Cămin Cultural Vlăsceni – 1.466.000 lei;

Restaurare Biserica Strâmbeanu Pitaru – 7.977.000 lei;

Grădinița Potlogi – 1.550.000 lei;

Sistem de iluminat public stradal – 433.000 lei;

Construire sală de sport Potlogi – 5.275.000 lei

Construire sediu administrativ Primăria Potlogi – 4.536.000 lei.

Și în Corbii Mari sunt investiții importante:

Sistem de alimentare cu apă în comună – 4.316.000 lei;

Construire școală cu clase 0-VIII în sat Ungureni – 9.233.497 lei;

Construire școală cu clase 0-VIII în sat Corbii Mari – 7.039.000 lei;

Construire grădiniță pentru 4 grupe în satul Ungureni – 2.491.000 lei.

”După cum am spus la începutul mandatului de președinte al Consiliului Județean, biroul meu va fi județul Dâmbovița, iar alături de primarii dâmbovițeni vom implementa cele mai bune soluții pentru dâmbovițeni”, a subliniat șeful administrației județene.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!