Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi au efectuat, joi, șase percheziții domiciliare, la mai multe persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În urma acțiunii, au fost identificate patru persoane din Gura Ocniței care au fost conduse la sediul Poliției Moreni pentru audieri. De asemenea, potrivit unui comunicat IPJ Dâmbovița, una dintre aceste persoane, în speță un bărbat de 45 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
“Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, sprijiniți de jandarmi și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat șase percheziții domiciliare, pe raza localității Gura Ocniței, la cinci persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În urma acțiunii, au fost identificate patru persoane care au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Moreni pentru audieri.
Totodată, față de una dintre acestea, respectiv un bărbat de 45 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul zilei de mâine sa fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni pentru dispunerea unei masuri preventive.
Bărbatul este bănuit că, în perioada martie-aprilie a.c., ar fi sustras mai multe bunuri (unelte, scule electrice) din două anexe gospodărești de pe raza localității Gura Ocniței.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă”.