În loc să-și testeze copiii contra Covid-19, unii părinți au pus testele rapide primite de la școală la vânzare, pe internet!

Publicitate

După ce că testele elevilor au ajuns destul de greu la în școli, iar acum a fost elaborată cu întârziere procedura de aplicare, unii părinți pun paie pe foc asupra întregii situații. Se pare că unii dintre aceștia au pus testele rapide, primite de la școală pentru testarea copiilor, la vânzare, pe internet, scrie Realitateadedâmbovita.ro.

De altfel, foarte mulți părinți au dorit ca testele să fie realizate de ei, acasă, și nu de cadrele instituției de învățământ. După testare, dacă rezultatul este negativ, părintele va anunța conducerea școlii. Însă, unele școli vor să afle rezultatul doar dacă este pozitiv, altele au cerut toate rezultatele, iar altele au solicitat părinților să treacă și data pe testul respectiv, pentru a se asigura că rezultatul nu va fi trimis de două ori, asta pentru că în continuare lucrurile nu sunt destul de clare sau de sigure pentru toată lumea.

Eugen Ilea, președinte pentru București al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, a declarat procedura nu va avea rezultatul dorit, pentru că autoritățile nu au gândit această activitate de testare în unitățile școlare cum o fac celelalte state:

Nemulțumirea noastră este dată de faptul că în familie nu ajunge pachetul nedesigilat, astfel că aceste teste ar putea fi compromise atunci când sunt manipulate de mai multe mâini. Plus că avem aceste teste doar pentru săptămâna aceasta, a precizat acesta, potrivit Realitateadedâmbovita.ro.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!