Liga a IV-a Dâmboviţa. Ce spune antrenorul care a agresat un arbitru. “I-am spus că e poliţist degeaba. Conflictul e vechi. Anul trecut am avut două clinciuri cu el”

Publicitate

Ionuț Parghel
Meciul dintre Progresul Mătăsaru și Unirea Bucșani (1-5) s-a încheiat mult mai devreme de minutul 90. Arbitrul Bogdan Matei a pus punct disputei în minutul 60, imediat după ce a fost lovit cu pumnul de către Mihăiță Ene, antrenor-jucător al formației gazdă. Oficialul divizionarei D dâmbovițene a precizat într-o intervenție telefonică pentru dbonline.ro că nu l-a lovit cu pumnul pe “fluieraș”.

În schimb, acesta a recunoscut că l-a îmbrâncit și i-a băgat mâna în gât. Mai mult de atât, conducătorul Pregresului spune că a înaintat o cerere la AJF Dâmbovița în care și-a exprimat dorința ca echipa sa să nu mai fie oficiată de Bogdan Matei, după ce-a avut numeroase clinciuri cu acesta. “Da, meciul a fost întrerupt. A fost un eveniment neplăcut. Noi nu l-am dorit pe Bogdan Matei arbitru. Noi am avut întotdeauna probleme cu acest arbitru. El crede că dacă este polițist le știe pe toate. Am avut discuții cu el de la început. Nouă ne expirau vizele medicale chiar pe 29 septembrie, adică în ziua meciului. Inițial nu a vrut să dea drumul la joc. Cred, că dacă nu intervenea observatorul meciul nu mai începea. A căutat de la bun început râcă. După aceea, am protestat pe margine la mai maulte faze. În prima repriză mi-a dat cartonaș galben, iar în a doua direct roșu. Am primit roșu nemeritat. În zona băncilor intrase un spectator, iar eu m-a dus să-l dau afară. Când m-am apropiat de el l-am îmbrâncit după care arbitrul mi-a dat cartonaș roșu zicându-mi că nu am voie să fac așa ceva. Fiind tare nervos la acea fază i-am băgat mâna în gât și cred că l-am atins din inerție și la buză. Dar nu pot spune că l-am lovit cu pumnul. Cine a zis că l-am lovit cu pumnul nu are dreptate. Ideea e că conflictul între mine și Matei e vechi. Anul trecut am avut două clinciuri cu el. Dacă eu am făcut cerere la AJF să nu mai fie trimis la noi, nu înțeleg de ce cei de acolo l-au delegat din nou? Trebuia să-l dau afară de la începutul meciului. De câte ori ne-a arbitrat el ne-a creat numai probleme. Nu a fost corect să-mi dea roșu fiindcă m-am dus să dau un spectator afară din teren. Trebuie să ținem cont că totuși noi nu jucăm la nivel județean și nu național. Eu am greșit că i-am băgat mâna în gât și îmi asum vina. I-am spus că e polițist degeaba. Îmi dau seama că nu-l duce prea mult capul. Probabil o să fiu suspendat după acest incident. Mi s-a luat, în proporție de 90 %, în funcție de sancțiunile pe care le va da CCD, voi retrage echipa din campionat. Nu mai are rost să mergem mai departe. Și astazi, după finalul meciului, puteam să nu achit baremul de arbitraj, fiindcă unii dintre arbitrii nu au PFA. Cum să le dai bani dacă nu au acte justificative. Eu am fost corect și totuși le-am achitat baremul. Dintre arbitrii prezenți la meci doar unul avea PFA”, ne-a declarat Mihăiță Ene.
Sursă foto: Sportimpact.ro

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!