O familie de pe strada Păltiniș (zona Șerbănești), din orașul Pucioasa, cu doi copii, are mare nevoie de ajutor, după ce vineri, un incendiu devastator le-a mistuit casa.
Bunuri, amintiri de o viață, acte, toate s-au pierdut după ce flăcările le-au distrus. Acum, familia are nevoie de ajutor pentru a-și reconstrui casa, mai ales că iarna se apropie cu pași repezi.
Incendiul a lăsat daune imense în urmă, iar imaginile vorbesc de la sine. Imobilul este nelocuibil, pereții întregii case fiind distruși în cea mai mare parte de flăcări. Membrii familiei stau acum prin vecini și rude până se va găsi o soluție.

În urma incendiului devastator, rudele, vecinii și prietenii familiei lovite de necaz s-au mobilizat rapid pentru a o ajuta. Mai mult de atât, aceștia au transmis un mesaj de ajutor și în mediul online.
„Dragi prieteni virtuali și cetățeni ai orașului Pucioasa. Acestei familii i s-a ars aproximativ tot din casă. Dacă puteți ajuta cu ceva, vă rog din inimă! Există și copii la această adresă. Adresa strada Păltiniș 59. Zona Serbănești, strada paralelă cu biserica. Haideți, suflete dragi să ne mobilizăm! Familia nu mai poate locui în casă, pompierii au spus să nu intre deloc în casă. Poate o cazare, o camera ceva, orice ajutor e binevenit”.
Cei care doresc să se implice pot lua legătura cu familia lovită de necaz la numărul de telefon 0729 358 372 sau o pot face donând în contul RO10REVO0000198777604399 (pe Revolut sau Banca Transilvania). Nume contact: Pârvulescu Dragoș.

























