Lavinia Betea despre dragostea lui Nicolae Ceaușescu pentru câinii lui: „Dormea cu ei în dormitorul conjugal”

Publicitate

Lavinia Betea, profesor la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, a oferit detalii interesante din viața primului președinte al României, Nicolae Ceaușescu, care s-a dovedit a fi un mare iubitor de animale, cei doi câini ai săi având un loc privilegiat în locuința proprie. Animalele lui de companie erau urmașii labradorilor dăruiți de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a declarat Lavinia Betea potrivit Dcnews.ro. 

Câinii lui Nicolae Ceaușescu aveau un loc special în dormitorul conjugal, ei fiind cei care dădeau semnalul în caz de pericol. Animalele aveau locuri special amenajate, având banchete proprii atât în afara camerei, cât și înauntru, scrie sursa citată.

Profesorul Lavinia Betea a anunțat lansarea a două cărți despre viața soților Ceaușescu, la care a lucrat mai bine de 30 de ani, adunând informații din mai multe documente care i-au trecut de-a lungul timpului prin mână.

“Prima dintre ele, cea mai voluminoasă de altfel şi cea mai dificilă de redactat. a fost ‘Viaţa şi epoca lui Nicolae Ceauşescu’ şi pentru că, în decursul acestor ani, am adunat atât de multe documentare, pentru că s-au pus în circuit continuu documente de arhivă şi eu avem un material atât de vast, am construit o a doua biografie. ‘Tovarăşa’ se numeşte, biografie a Elenei Ceauşescu. Am considerat că merită o tratare aparte, deşi viaţa ei este, evident, strâns legată de a lui, dar ea reprezintă un personaj absolut unic: o semianalfabetă, cu patru clase făcute normal, care îşi are locul printre femeile celebre ale lumii la ora aceasta şi care particularizează, într-un fel, istoria României. Cărţile vor apărea în jurul datei de 20 iunie, la editura Corint, care a intrat în circuitul cărţilor acreditat din punct de vedere ştiinţific”, a spus Lavinia Betea, conform Dcnews.ro. 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!