La un pas de tragedie! În ce stare se află polițiștii care au fost atacați cu coasa în atacul sângeros de la Văcărești

Publicitate

Doi polițiști dâmbovițeni s-au aflat la un pas de tragedie. Aceștia au intervenit duminică seara la un scandal în localitatea Văcărești. Doi frați au fost împușcați de oamenii legii după ce i-au atacat pe polițiști.

Unul dintre oamenii legii s-a ales cu o tăietură pe corp, iar celălalt fără câteva degete, după ce aceștia au fost atacați cu o coasă de agresori, aflați sub aburii alcoolului. La o zi distanță după incident, Inspectoratul de Poliție Județean a anunțat că  starea celor doi polițiști este stabilă.

“Cei doi agenți de poliție sunt într-o stare stabilă aflându-se sub supraveghere medicală. Cercetările au fost preluate de procurorul de caz, conform art. 56 din Codul de Procedură Penală. De asemenea, persoanele bănuite de săvârșirea faptei se află la spital, într-o stare stabilă, fiind sub paza polițiștilor.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este alături de cei doi polițiști, acordându-le tot sprijinul de care au nevoie în aceste momente dificile”, a precizat IPJ Dâmbovița, pentru gazetadambovitei.ro .

Polițiștul tăiat la degete a trecut prin momente cumplite la spitalul Floreasca. Operația l-a care a fost supus de medici a durat numai puțin de opt ore.

“Unul dintre polițiști a fost operat în această dimineață, la Spitalul Floreasca. Are patru tendoane tăiate de la patru degete. Este în afara oricărui pericol, acum problema se pune cu mâna, dacă va putea fi recuperată în totalitate. Celălalt polițișt este și el în afara oricărui pericol. Cei doi frați împușcați, unul în abdomen și unul în picior, sunt în afara oricărui pericol, dar problema de fond rămâne educația. La educație trebuie lucrat. Era un conflict destul de banal, de la alcool. A luat coasa și efectiv s-a repezit către polițiști. Singura soluție a fost pistolul. Imaginați-vă că unul dintre polițiști, din reflex, a întins brațul și a prins coasa în mână. Astfel, cine știe ce se întâmpla acolo. Este o tentativă la omor standard. De la un conflict banal, pe fondul consumului de alcool, ajungem să ieșim cu coasa la poliție. Deja este prea mult”, a transmis Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din România, la Antena 3.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!