La un pas de moarte pe o șosea din Dâmbovița! Coliziune violentă între două mașini! Un șofer a fost transportat de urgență la spital

Publicitate

Ciocnirea volentă între două autoturisme, duminică de dimineață, pe DN 71, pe raza satului Dealu Mare, comuna Buciumeni.

În urma impactului, unul dintre șoferi a fost rănit. Este vorba de un bărbat din Pucioasa, în vârstă de 42 de ani. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Vinovat pentru producerea coliziunii este un tânăr, de 23 de ani, din județul Argeș.

Coliziunea dintre mașini a fost una extrem de puternică. După impact una dintre mașini a ajuns în decor,  rupând glisiera laterală. Ambele autoturisme au suferit avarii majore.

 

,,La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 10:20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe raza localității Dealu Mare.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 23 de ani, din județul Argeș, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul național 71, pe raza localității Dealu Mare, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din Pucioasa.

În urma accidentului, șoferul de 42 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Dâmbovița.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Gărzii de Intervenție Fieni, care au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.

Sursă foto: Facebook Dorin Marcu 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!