La Târgoviște, lucrările la viitoarea autogară, în desfășurare. Aceasta este tot o etapă din proiectul european de modernizare a transportului public

Publicitate

La Târgoviște, sunt în plină desfășurare lucrările care vizează construirea viitoarei autogări principale a municipiului, situată pe Calea Ialomiței, obiectiv realizat în cadrul investiției de modernizare a transportului public în comun.

Noua autobază va avea dimensiuni impresionante, respectiv o suprafață de aproximativ 17.000 mp., suprafața construită desfășurată fiind de 3.574 mp., incluzând și o hală de garare pentru 40 de autobuze.

”Intervențiile fac parte dintr-un proiect mai amplu în cadrul căruia, în linii mari, vor fi reabilitate străzi in lungime de 5,4 km (bulevardele Mircea cel Bătrân si Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării, precum și pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom), vor fi modernizate stațiile de călători, vor fi construite 3 stații de capăt de traseu, un depou pe strada Calea Ialomiței și vor fi implementate sisteme integrate de management al transportului public”, a precizat primarul municipiului, Cristian Stan.

Modernizarea transportului public și a întregii infrastructuri care îl va deservi este una fără precedent. Toate stațiile vor fi monitorizate video, vor avea sisteme de informare pe bază de panouri în tehnologie LED, va fi implementat în plus și un sistem de management flotă, cu aplicații multiple. De asemenea, cele 3 stații de capăt de traseu vor fi prevăzute cu sală de așteptare, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o cameră mama și copilul, sistem de ticketing, cel puțin 30 de locuri de parcare, inclusiv pentru taxi si persoane cu dizabilități.

Valoarea contractului de execuție este de 42.562.374,36 lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene.

Vă reamintim că în luna mai a acestui an au debutat și lucrările de refacere și modernizare a coridoarelor de transport public de persoane, aceasta fiind o a doua fază în proiectul pe fonduri europene în care au fost achiziționate și autobuzele hibrid.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!