La Primăria Târgoviște, analiză pe cererile pentru închirierea locurilor de parcare. Ce se dorește acolo unde sunt prea multe solicitări pe un loc sau unde nu sunt suficiente locuri

Publicitate

După depunerea cererilor pentru închiriere de către târgovișteni și numerotarea locurilor de parcare, acolo unde acest lucru nu era aplicat, acum administrația municipală este în perioada de analiză a cererilor depuse.

Primarul Cristian Stan a precizat zilele trecute că acest lucru este absolut necesar, pentru a studia situațiile de la caz  la caz și a încerca o  rezolvare acolo unde sunt mai multe solicitări pentru un loc.

”Cererile le analizăm, discutăm de la parcare la parcare. Nu o să acordăm locuri de parcare acolo unde sunt foarte, foarte multe cereri și spiritele sunt foarte încinse, pentru că nu vrem să generăm un subiect acolo. Ideea e că în momentul în care există un loc de parcare, dacă sunt foarte multe cereri, chiar dacă locul ăla este liber după ora 11, nimeni nu mai poate să parcheze pe el. Adică nici o altă persoană nu poate să parcheze, aici ar fi oarecum dificultatea”, a precizat edilul  care a subliniat încă o dată  că operațiunea ”parcarea” vine în urma solicitărilor primite de  la cetățeni, însă municipalitatea nu dorește să creeze disensiuni pe această temă.

Pe de altă parte, de anul viitor, de când ar trebui să se aplice închirierea  locurilor de parcare, se va trece și la alte sistematizări de străzi, cu introducere de sensuri unice, dar și la alte amenajări acolo unde terenul permite, tocmai pentru a se crea mai multe locuri de parcare, știut fiind că unele cartiere au suficiente astfel de locuri, altele – nu prea.

Un exemplu în acest sens oferit de primarul Târgoviștei este Aleea Trandafirilor: ”Au început lucrările și la ANL-urile din zona UM Gară destinate cadrelor medicale și cadrelor didactice li acolo vrem să realizăm un proiect mai extins, apropo de locurile de parcare, prin care Aleea Trandafirilor să fie unită cu această zonă și să aibă acces direct la Bulevardul Regele Ferdinand și prin această modalitate să scoatem puțin din izolare Aleea Trandafirilor”, a  mai declarat edilul.

Vă reamintim cele mai importante date legate de închirierea locurilor de parcare:

Închirierile vor fi valabile de la 1 ianuarie 2022,

În prima etapă va fi atribuit un loc de parcare de apartament

Este posibil să se ajungă la licitații, dacă sunt mai multe persoane care își doresc același loc de parcare

Dacă vor fi foarte multe cereri și nu se va putea asigura nici măcar un loc de parcare pe apartament, se ia în calcul ca locurile de parcare să rămână la liber

Important: solicitantul trebuie să nu aibă taxe și impozite restante

Costurile vor fi de aprox. 133 de lei pe an pentru un loc de parcare nesupravegheat video și dublu pentru locurile supravegheate video

Solicitanții vor fi contactați de reprezentanți ai Primăriei de la Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, care se ocupă cu atribuirea acestor locuri de parcare.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!