În toată criza generată de pandemia de Coronavirus, care se pare că este doar la început, o veste bună vine de la Moreni.
Primarul localității, Constantin Dinu, a semnat ieri, 19 martie, contractul de finanţare pentru proiectul ”Dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului municipal Moreni”, finanţat din fonduri europene.
Valoarea acestuia este de 10.620.854,72 lei, din care cofinanţarea municipalităţii morenare este de 2%.
Astfel, Spitalul municipal Moreni va fi dotat cu echipamente moderne pentru desfăşurarea în condiţii cât mai bune a actului medical.
Obiectivul general constă în îmbunătăţirea infrastructurii sociale prin dotarea Ambulatoriului Spitalului municipal Moreni în vederea creşterii accesului la servicii de îngrijire medicală primară în regim de ambulatoriu. Scopul proiectului este de a contribui la eficientizarea sistemului de sănătate din municipiul Moreni prin reducerea internărilor evitabile în cadrul Spitalului municipal Moreni, cât şi accesibilizarea ofertei de servicii de asistenţă în cadrul Ambulatoriul














