La Doicești se fac pregătiri pentru Ziua Comunei. Se anunță o petrecere pe cinste! Mai mulți artiști valoroși vor urca pe scenă

Publicitate

Petrecere mare se anunță în a doua parte a lunii august în comuna dâmbovițeană Doicești! Autoritățile locale au început deja pregătirile pentru organizarea Zilei Comunei, eveniment ce va fi marcat pe 18 august.

Administrația locală va aduce și de această dată o mulțime de artiști pentru a-i încânta pe cetățenii comunei, de ziua lor. Printre artiștii valoroși care vor urca pe scenă se numără Constantin Enceanu, Ionuț și Doinița Dolănescu, Simona Dinescu, Formația Nemuritorii, Mihaela Răcoare, Cerasela Toma, Daniela Gyorfi, Formația Sonor Band, Violeta Visarion și Ansamblul Junii-Voievozi Doicești.

Evenimentul va avea loc în Parcul Mateiaș din comună. Ziua Comunei Doicești se va încheia cu un superb foc de artificii.

„Primăria și Consiliul Local al Comunei Doicești au plăcerea de a vă invita să petrecem împreună Ziua Comunei, ce se va desfășura în Parcul Mateiaș, duminică, 18 august. Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag”, a transmis primarul Doiceștiului Cosmin Stana.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!