Klaus Iohannis: ”Transmiteţi pe toate canalele: românii din afara graniţelor ne sunt dragi, ne dorim să-i vedem, dar de aceste sărbători, nu se poate!”

Publicitate

Intervenție a președintelui Klaus Iohannis azi, pe fondul crizei generate de pandemia de Covid19.

Șeful statului a cerut prefecţilor şi şefilor instituţiilor publice deconcentrate să le transmită românilor din afara graniţelor să nu vină în acest an acasă de Paști, deoarece, în contextul normelor stabilite de experţi, când se întorc în ţară trebuie să intre în carantină sau izolare.

”Se apropie sărbătorile pascale. Trebuie să le spunem cu tristeţe, dar şi cu sinceritate să nu vină în acest an acasă de sărbători. În Europa, practic, nu se mai poate circula. Este foarte, foarte complicat. Iar atunci când totuşi vin în ţară, conform normelor în vigoare stabilite de experţi, ei trebuie să intre direct în izolare sau în carantină, de la caz la caz. Şi atunci, ce rost ar avea să vină, ca să ajungă în carantină sau în izolare pentru cel puţin două săptămâni? Aşadar, transmiteţi pe toate canalele: românii din afara graniţelor ne sunt dragi, ne dorim să-i vedem, ne-am dori să fim împreună, dar, în acest an, de aceste sărbători nu se poate. Este trist, dar trebuie să fim sinceri pentru a nu crea aşteptări care pe urmă nu se împlinesc”, a transmis Klaus Iohannis la videoconferinţa cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, prefecţii şi şefii instituţiilor publice deconcentrate pe tema gestionării epidemiei COVID-19.

Totodată, Klaus Iohannis a cerut să li se explice oamenilor de ce nu trebuie să facă deplasări inutile, nu trebuie sau chiar trebuie să evite, aproape cu orice preţ, contactul direct, contactul fizic cu alte persoane. Spuneţi oamenilor, când se întâlnesc, să nu mai dea mâna, să nu se îmbrăţişeze. Cel mai bine, să nu se întâlnească decât acolo unde este absolut necesar. Ştiu că este greu. Suntem un popor cu oameni calzi, oameni apropiaţi. Dorim să fim împreună. Dar această situaţie specială cere, şi ne-o spun toţi experţii, şi cei din ţară, şi cei din străinătate, că dacă vrem să încetinim răspândirea bolii, trebuie să evităm contactul direct. Este important să mergem la serviciu, acolo unde munca nu se poate face de la domiciliu şi acolo unde este obligatoriu să mergem trebuie să avem grijă, nu dăm mâna, nu ne îmbrăţişăm, stăm la o distanţă rezonabilă, un metru, doi metri unii de alţii, atunci când vorbim sau când muncim împreună. Aceste lucruri trebuie mereu şi mereu repetate. Trebuie evitate deplasările care pot fi amânate. Trebuie să mergem la serviciu, trebuie să mergem să cumpăram bunuri de strictă necesitate, trebuie să cumpăram alimente, dar nu trebuie să facem întâlniri care pot fi evitate. Nu trebuie să mergem în locuri care pot fi evitate” – a fost mesajul președintelui.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!