Klaus Iohannis, declarații despre redeschiderea școlilor: “Pentru a proteja copiii și părinții lor este necesar să se facă învățământ online”

Publicitate

Președintele României a făcut declarații despre redeschiderea școlilor la nivel național. Klaus Iohannis a transmis că recomandarea OMS de redeschidere a unităților de învățământ trebuie “citită până la capăt” și adaptată condițiilor cerute de pandemie.

Rata de infectare în țara noastră este foarte mare, iar condițiile unui învățământ fizic în siguranță nu pot fi nici create, nici garantate pentru a proteja copiii și familiile lor. De aceea este necesar să se facă învățământ online, a spus, astăzi, șeful statului.

Avocatul Poporului a cerut un punct de vedere ministerelor Educației și Sănătății, în urmă cu câteva zile, referitor la închiderea școlilor, în contextul în care OMS recomandă ca orele să se țină în clasă, cu prezența fizică a elevilor și a profesorilor. Avocatul Poporului susținea că sunt doi ani pierduți pentru o generație, afirmație cu care președintele Iohannis a precizat că nu este de acord.

“Cert este că elevii și părinții pierd mult prin faptul că nu se pot desfășura orele fizic la clasă, însă aceste recomandări trebuie citite până la capăt. Sigur, recomandările sunt să meargă elevii la școală atunci când pot fi asigurate măsurile care îi țin în siguranță, deci atunci când este posibil să meargă în condiții de siguranță.

În condițiile în care la noi în țară rata de infectare este foarte mare, aceste condiții nu pot fi nici create, nici garantate și pentru a proteja și copiii, și familiile lor, din păcate, este necesar să se facă învățământ online. Cu cât mai bine respectăm noi toți măsurile, cu atât mai repede copiii se pot întoarce la școală. Este o ecuație destul de simplă, ușor de înțeles. Știu că nu este întotdeauna ușor de respectat, dar vă garantez: merită!”, a precizat președintele Klaus Iohannis.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!