Karateka de succes! Sportivii de la Yama Sport Club Târgoviște, de 12 ori pe podium la Cupa „Scorpion”. Andrei Munteanu a urcat pe prima treaptă a podiumului

Publicitate

Sportivii de la Yama Sport Club Târgoviște au impresionat din plin la ediția din acest an a Cupei „Scorpion”! A fost ultima competiție din acest an la care au luat parte karateka clubului târgoviștean. În urma unor evoluții de excepție în Sala „Apollo”, din București, sportivii antrenați de Ionuț Munteanu au reușit să urce de 12 ori pe podiumul de premiere.

Andrei Munteanu a fost performerul de la Yama Sport Club la ediția cu numărul XVII a competiției! La U10, micuțul karateka târgoviștean a obținut primul loc în concursul de kumite, destinat categoriei 35 de kilograme, dar și locul II în competiția de kata. Tot pe locul 2 s-a clasat și echipa de kata a clubului dâmbovițean în concursul de kata sincron. Aceasta a fost alcătuită din următorii sportivi: Andrei Munteanu, Daniel Bacriu și Mario Toma.

În schimb, locul 3 a fost obținut de următorii sportivi târgovișteni: Daniel Bacriu (kata și kumite U12 – cat. -45 kg), Mario Toma (kata U12), Alina Matu (kata U12), Andreas Bacriu (joc tehnic kumite), Alisia Mihai (kumite U14 – cat. 42 kg), Alexandru Niculae (kumite cadeți – cat. -70 kg) și Valentin Nițu (kumite juniori – cat. 68 kg și Shobu Ippon).

În schimb, aproape de podium, pe locul 5, au încheiat Alisia Mihai (kata U14) și Mihai Popa (kumite U12 – cat. 40 kg).

La Cupa „Scorpion”, Yama Sport Club Târgoviște a fost reprezentat de 9 sportivi. La startul competiției de interstiluri au fost prezenți aproximativ 400 de sportivi, care au reprezentat 33 de cluburi din țară și Republica Moldova.

Din comisia de arbitraj a făcut parte și patru arbitri dâmbovițeni: Octavian Pomârleanu, Bogdan Tifra, Alexandru Munteanu și Adrian Drăguș.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!