O studentă a Facultății de Științe Umaniste – specializarea Educație Fizică și Sportivă, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște ne arată și demonstrează în propriul său jurnal ceea ce înseamnă cu adevărat Școala de Arte Marțiale Mixte AGER. Maria Mirabela Druică este gradată în Școala AGER cu Centura Portocalie – 7 kyu, dar în același timp este și arbitri de fotbal (asistent) la nivelul Ligii 3.
Maria Mirabela este licențiată la Facultatea de Științe Umaniste, specializarea Kinetoterapie și motricitate specială la Universitatea Valahia din Târgoviște. În prezent este anul doi la Facultatea de Științe Umaniste, specializarea Educație Fizică și Sportivă, aceeași Universitate. Totodată, e tot anul doi și la DPPD (Departamentul de Pregătire al Personalului Didactic).
Ea practică Arte Martiale Mixte AGER din anul 2017. E gradată în Școala AGER Centura Portocalie – 7 kyu. De asemenea este și arbitru asistent la Liga a 3-a (fotbal, nivel național).
Planurile și țintele Mariei Mirabela
„Vreau Centura Neagră AGER să o am, dar mai important să devin una.
Vreau să devin arbitru asistent FIFA (cel mai înalt nivel la care poți ajunge ca arbitru la nivel internațional). Iar pentru perioada ce urmează mă pregătesc pentru a promova la Liga a 2-a prin concurs (în toamna acestui an). Pe plan educațional doresc să fac și studii de masterat, tot în domeniul sportiv”.
Jurnal despre Stagiul de perfecționare AGER din luna ianuarie a acestui, susținut de Sensei Viorel M. Staicu, fondatorul Școlii AGER
Acesta nu are o anumită formă pentru că sunt gândurile sportivei exprimate în urma celor trăite și întâmpinate în sala de antrenament.
Ziua 1 – 08.01.2026
Nici nu a început Stagiul și ne-a luat sensei în primire să așezăm karate-gi (echipamentul). Am avut un coleg căruia i-a zburat karategi de mai multe ori prin sală și m-am mirat că nu a avut vreo ieșire la ce a pățit. Nu știu ce reacție facială sau expresii a avut că nu i-am văzut prea bine fața fiind ocupată să împachetez echipamentul meu.
Șosete albe vs negre
Altă distracție” am avut când un coleg avea șosete albe la echipamentul nostru negru și l-a pus să le facă negre cu cremă de pantofi. Mă gândeam ca o să fie o consecință pe care să o suportăm cu toții, nu doar el.
Nivelul lui sensei – dacă de la încălzire și-a dat seama de nivelul de pregătire al fiecăruia, m-a uimit. Oare câte vede?
Sensei la încălzire la „numărătoare vs expirație” am sesizat două persoane cu voci diferite, opuse. Ambele ferme, dar diferite. El numără, el expiră, el execută, el ne supervizează, el ne corectează. Vreau să fiu și eu așa.
Am remarcat cum vorbea și cum explica sensei când stătea în cap, în timp ce unui coleg solid îi făcea finalizare la braț. Chiar părea că ne ia la mișto la cum se mișca și stânga, și dreapta și în lateral pe cap-umăr, în timp ce arăta mai multe feluri de luxări la braț.
Conversația dintre o colegă și sensei despre faptul că sensei a fost văzut cum săpa pământul la flori. Așa am aflat că sensei plantează și îngrijește flori acasă. Consider că fiecare poartă o mască în societate, iar alta acasă, în intimitatea lui. În fiecare loc avem câte o mască. Poate și sensei la fel.
Am prins pentru dezvoltare personală titlul unui film cam SF dar o să îl studiez.
Acasă în prima seară am avut stare de rău, de vomă. Mi-a fost rău, m-am trezit din somn, exemplu atunci când nu suporți ceva din antrenament, precum la un fel de mâncare de ți s-a luat, nu mai voiam antrenamente (deci de la solicitare mentală). M-a ținut până la jumătatea antrenamentului din ziua a doua de stagiu. Apoi, după ce m-a lăsat starea urâtă am trecut la nerv, la explozie pe exerciții.
„TREBUIE” – un cuvânt nou introdus la partea teoretică, la seminarul din cadrul stagiului. L-am dezvoltat foarte mult cu multe argumente și exemple din viața noastră.
Acum sunt cel mai bine și fizic și mental. Așa mă simt și eu, chiar dacă sunt după pauză la asemenea stagii.
Ziua 2 – 09.01.2026
Deja s-a creat legătura între noi. Acceași undă. Sensei explică în așa fel încât n-ai cum să nu înțelegi. Nu au fost antrenamente draconice. Consider că mai mult incomode, dar nu grele fizic. Niciodată nimic nu e la fel la sensei. La căderi am avut „șobolani” în stomac când eram filmati, plus când știam că sunt toți din sală cu ochii pe noi, când mă apropiam spre sensei aveam alte stări în plus.
Flotările în degete și în pumni, pe ciment afară în ger – am fost scoasă din zona de confort datorită frigului.
Ne-a zăpăcit cu schimbările de stări. Mai ales la final. Antrenament în sală, flotările afară, videoclipuri, iar în sală – mintea deja relaxată, apoi iar stândul la perete în mâini.
Am mai sesizat schimbarea de atitudine a fiecărui coleg, la poze. De asemenea, am remarcat și schimbarea pe fețele unora. Nerv la un coleg. Seriozitate spre maturizare la o colegă. Trezire la realitate la alta colegă.
Pe fete le-am văzut în ziua a doua când ne-am schimbat la finalul antrenamentului. Transformări mari, de neînțeles așa rapid.
Am dezbătut cu sensei când ne mai opream la bârfe, câte puțin din știința numerologiei – atât de complexă. N-aș fi acordat înainte atâta importanță.
Am mai remarcat limitele (dar la care nu se oprește) pe care le are sensei – fie că este corpul lui neantrenat pe un exercițiu anume, fie lipsa de cunoștințe în diverse domenii. Unde știe că nu știe, nu scoate bălării pe gură, nu bate câmpii, are tupeu (sau curaj??) de a spune că nu știe sau că nu a studiat pe subiectul respectiv. Nu îi este rușine!
Mă întreb oare cât din stagiu ne-a păcălit sensei ca test psihologic intenționat la fel cum ne păcălește societatea? Dar răspunsul este în rezultatele pe care le avem după stagii. Adică cine te păcălește ca să devii tu mai puternic, mai curajos, mai bun?
În urma altor subiecte am înțeles mai bine când oamenii zic „eu știu”. Ei chiar știu, în subconștient știm. Trebuie doar accesat, trebuie deschisă ușa către informație. Sensei o poate deschide. Asta face el de fapt.
La finalul zilei mi-a zis sensei că de mult nu mai m-a văzut râzând așa.
Realistă. Dar în același timp tristă că asta e realitatea.
Ziua 3 – 10.01.2026
Am înțeles perfect că „Destinul” ni l-am creat să ajungem la stagiu, nu că a fost o întâmplare. Deci noi ne creăm viața.
„Cine nu te înțelege, nu te-a ascultat“ – la toate are sensei povești…multe… și razi și te înfiori.
Ne-a arătat sensei puțină luptă la sol
Ce am văzut: cu un coleg mai mic, părea că sensei nu se apără, se folosea de biomecanică pentru a fi în avantaj față de adversar, pentru a-l împiedica să fie fixat.
Cu o colegă avansată continuu, continuu cum este cearceaful și locul de-l așterne. Colega era cearșaful, iar sensei mediul/locul unde trebuia așezat cearșaful. Când aveai impresia ca ai așezat cearceaful, se modifica forma, alteori împiedica aranjarea completă a acestuia. Nimic nu era fix când credeai asta. Când am făcut eu sol cu sensei am simtit că se agăța de mine, mâinile și picioarele se formau ca niște tentacule, iar la capăt cu niște clești (la picior unde se forma un unghi de 90 de grade).
Despre mine – accidentată la cot de la sol cu un coleg. Până m-am încălzit îmi sărea gândul la accidentare. Dar tot timpul construiesc la o formă mai bună a mea, redescoperind în interiorul meu acel „ceva”. Și mai am de perfecționat loviturile prin întoarcere.
Mă întreb oare de ce la săriturile în „X” ne-a pus sensei pe noi coloratele să ne oprim și pe albe să continue. Nu ar trebui să fie invers? Niciodată nu prea știu ce anume vrea să facă sensei, ce planuri are și ce rezultate caută.
La sfârșit am avut un motiv de mulțumire față de mine pentru că am avut curajul să vin în acest stagiu, chiar dacă nu voiam. De ce nu voiam? Pentru ca știam că o să doară…realitatea. Osu!
Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!
