Juniorii G de la Chindia Târgoviște și-au arătat superioritatea la ediția din acest an a Memorialului “Gheorghe Ene” – faza județeană. Puștii antrenați de Ion Ene au devenit campioni după ce au câștigat majoritatea meciurilor din campionat. Micuții fotbaliști ai Chindiei, născuți în 2009, vor reprezenta Dâmbovița la faza zonală a turneului, în urma performanței înregistrate la nivel județean.
Etapa zonală a memorialului e programată la începutul lunii decembrie. Pentru titlul de campioni, Chindia s-a luptat din răsputeri cu Flacăra Moreni și Kinder II Târgoviște. “A trebuit să ducem o luptă dârză pentru a termina pe primul loc. Ne-am luptat din greu cu Moreni și Kinder II pentru titlul de campioni județeni. Dintr-un total de opt meciuri am înregistrat șapte victorii și o înfrângere. Din punctul meu de vedere a fost bine. Dispunem de un lot bunicel, fapt ce ne oferă speranțe că putem face o figură frumoasă la turneul zonal. În lot există câteva vârfuri care dispun de un mare potențial”, ne-a declarat Ion Ene, fost apărător de “fier” la CS Târgoviște. Din lotul echipei târgoviștene fac parte Luca Poenaru, Alexandru Tomescu, Călin Niță – portari, Robert Dincă, Mario Grancea, David Militaru, Florin Lepădatu, David Constantin, Alexandru Sârbu, Florin Bucur, Ionuț Șerban, Ianis Dobra și Alexandru Catrina – jucători de câmp. Vârfurile grupei sunt David Constantin, Florin Bucur și Robert Dincă. Cel mai probabil, la turneul zonal, juniorii Chindiei vor evolua în Seria 4, alături de campioanele din Argeș, Prahova, Teleorman și Buzău.
Ionuț Parghel