În spiritul Crăciunului, jandarmii dâmboviţeni au fost astăzi, 20 decembrie, mesagerii Moșului și au organizat și îndeplinit o misiune caritabilă în rândul copiilor de la Școala Gimnazială Specială din municipiul Târgovişte.
După ce au participat, alături de cadrele didactice și părinți, la un spectacol artistic de colinde dedicate sărbătorilor de iarnă, care a stârnit emoție pentru toți cei prezenți, jandarmii le-au oferit daruri celor 88 de copii din cadrul școlii speciale și au primit în schimb zâmbetele celor mici.
Implicarea și altruismul au adus tuturor participanților starea de bine în care trebuie să ne găsim cu toții, mai ales în această perioadă.
Vă dorim tuturor un Crăciun Fericit cu bucurii și speranță!