Jale pe șoselele din Dâmbovița în ultimele 24 de ore! Sute de amenzi și 10 permise de polițiști

Publicitate

Vineri, 12 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat 5 acțiuni punctuale pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, descurajarea faptelor antisociale și depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regulile de circulație pe drumurile publice, astfel punând în pericol participanții la traficul rutier.

În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, criminalistică, prevenirea criminalității, sprijiniți de efective de la alte structuri și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

Polițiștii au constatat o infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice, iar pentru abaterile de la normele legale în vigoare, au aplicat 136 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la peste 30.000 de lei.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 105 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G 195/2002 și 31 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991.

De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 10 permise de conducere, dintre care 6 au fost pentru viteză excesivă, și au retras 2 de certificate de înmatriculare.

Totodată, în cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate peste 300 de persoane, controlate peste 200 de autovehicule și testați 86 de șoferi pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Precizăm că efectivele de poliție planificate în serviciu, în acest sfârșit de săptămână, sunt la datorie și vor continua să acționeze pe cele două paliere, respectiv cel de prevenire și descurajare, precum și cel de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!