Investiții în educație la Moreni! Joi, 21 august 2025, primarul municipiului, Gabriel Purcaru, a avut o întâlnire de lucru cu cadrele didactice de la Școlile Gimnaziale nr. 1 și nr. 3 din Moreni având în vedere că, în curând, vor începe lucrările din cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială nr. 1” cu o valoare totală de 10.012.145 lei.
Dată fiind situația, în anul școlar 2025 – 2026, elevii de la Școala Gimnazială nr. 1 vor învăța la Școala Gimnazială nr. 3. De asemenea, două clase își vor desfășura activitatea la Grădinița nr. 2. Programul desfășurării cursurilor va fi comunicat în perioada următoare de conducătorii instituțiilor de învățământ.
„Prin proiect se vor realiza lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, lucrări de reabilitare/modernizare a instalațiilor de iluminat, lucrări ce vizează instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice pentru consum propriu din surse regenerabile, lucrări de înlocuire a tâmplăriei interioare (uși de acces și ferestre), lucrări de reabilitare termică ale fațadei.
Proiectul beneficiază de finanțare prin POR 2021-2027, PRSM/638/PRSM_P2/OP2 – Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiții în clădiri publice – Facilitatea ELENA”, a declarat Gabriel Purcaru, primarul de la Moreni.















