Investiții cu finanțare nerambursabilă de 380 milioane euro, în ultimii 5 ani la Târgoviște

Publicitate

380.000.000 de euro, suma efectiv atrasă de către administrația locală târgovișteană în ultimii 5 ani, în cadrul investițiilor publice cu finanțare nerambursabilă!

Potrivit primarului municipiului, Cristian Stan, datele oficiale ale Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene arată că Târgoviștea se află pe primul loc la nivel național într-un clasament al fondurilor europene (proiecte eligibile) raportate la numărul de locuitori, cu peste 33.000 lei/locuitor, de aproape 3 ori mai mult în comparație cu următorul clasat!

„Tot ce vedem în jurul nostru se regăsește în cifrele de mai sus.

Avem o valoare totală a proiectelor eligibile de 2,2 miliarde lei, peste orașe precum Sibiu, Oradea, Timișoara sau Constanța, din care bani efectiv aduși în Târgoviște, 1.890.029.978  lei!

Raportul valorii proiectelor / numărul de locuitori face din Târgoviște campion național, peste Iași, Cluj și celelalte.

Sunt date oficiale  care confirmă o muncă de ani de zile și confirmă o echipă care a înțeles traiectoria corectă a orașului nostru”, a transmis edilul în mediul online.

Vă reamintim că la Târgoviște, în ultimii ani, s-au derulat investiții fără precedent pe partea de infrastructură rutieră și educațională, pe cele de transport public local, spații verzi și amenajări locuri publice.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!