Inundațiile au făcut prăpăd, joi după-amiază, în nordul județului Dâmbovița. Mai multe localități au fost afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase, care i-au îngrozit pe localnici.
În urma inundațiilor, mai multe gospodării și drumuri din localitățile Moroeni, Pietroșița și Runcu au fost inundate. Cum mai multe beciuri și curți au fost inundate, pompierii dâmbovițeni au intervenit de urgență pentru a îndepărta pericolele.
Astfel, în comuna Moroeni, pompierii Gărzii de Intervenție Fieni au acționat pentru evacuarea apei dintr-un beci și o curte, utilizând o autospecială de stingere cu apă și spumă și o motopompă.
În comuna Pietroșița, pompierii Detașamentului Pucioasa au acționat pentru evacuarea apei dintr-un beci și o curte, utilizând o autospecială de stingere cu apă și spumă și o motopompă.
Tot în comuna Moroeni, pompierii Gărzii de Intervenție Fieni au intervenit pentru evacuarea apei din două beciuri și două curți, utilizând o autospecială de stingere cu apă și spumă și o motopompă.














