Interviu. Alexandru Badea, un manager cu obiective bine stabilite la CS Târgoviște! “Ne dorim reabilitarea sălii de lupte și box”

Sursă foto: mditv.ro
Publicitate

Ionuţ Parghel
Alexandru Badea a devenit în urmă cu nouă luni director al Clubului Sportiv Târgoviște. Chiar dacă a venit dintr-un alt mediu, actualul șef al CS-ului de pe strada Câmpulung a înțeles într-o perioadă scurtă de timp ce înseamnă să fii manager al unul club sportiv. Într-un interviu acordat pentru dbonline.ro, Alexandru Badea a considerat că este mulțumit de activitatea sportivilor și a antrenorilor, iar rezultatele obținute l-au mulțumit în totalitate.

Rep.: Domnule director, pentru început, v-aș ruga să ne vorbiți puțin despre CS Târgoviște și secțiile acestuia.
Clubul Sportiv Târgoviște a luat ființă pe 1 septembrie 1972, pe structura organizatorică a Asociației Sportive Metalul Târgoviște. Actualmente CS Târgoviște aparține de Ministerul Tineretului și Sportului având în organigramă șapte secții: judo, lupte, karate, box, natație, tenis și atletism. Toate secțiile sunt acoperite cu nouă antrenori, având specializările menționate mai sus.
Rep.: Sunteți mulțumit de rezultatele sportivilor și antrenorilor în cele nouă luni de mandat?
Rezultatele tuturor secțiilor sunt remarcabile, atât pe plan național, cât și internațional. Fiecare rezultat se găsește în clasamentele disciplinelor respective. Dăcă ne referim strict la ultimele nouă luni pot afirma că activitatea clubului este impresionantă, obținându-se rezultate foarte bune la majoritatea competițiilor oficiale în cadrul cărora au luat parte sportivii noștri.
Rep.: Care ar fi principalele obiective ale mandatului dumneavoastră, pe termen scurt, mediu și lung?
La această întrebare aș putea să răspund astfel. Pe termen scurt și mediu s-au realizat următoarele obiective: obținerea de la Minister a finanțării pentru acordarea indemnizațiilor de efort și pentru premierele sportivilor de performanță, acordarea premierilor tuturor antrenorilor din club, achiziționarea de materiale sportive și a medicamentației necesare activității sportive de performanță, încheierea unui contract ce asigură analize medicale complexe sportivilor și antrenorilor, refacerea parcului auto pentru asigurarea deplasării sportivilor și antrenorilor, realizarea studiului de fezabilitate pentru sala de lupte și box. De asemenea, ne dorim găsirea urgentă a unui spațiu administrativ al clubului, dar și refacerea sălii de lupte și box cu susținerea MTS și a autorităților locale.
Rep.: Ce reprezintă pentru dumneavoastră faptul că atleta Diana Ivăncescu a fost în 2017 cel mai bun sportiv dâmbovițean?
Datorită performanțelor naționale și internaționale obținute de-alungul anului trecut, Diana Ivăncescu a primit titlul de cel mai bun sportiv dâmbovițean. Această recunoaștere vine să confirme valoarea și efortul depus de sportiva susținută în acest demers necondiționat de antrenorul și mentorul său Desdemona Banu Ionescu. Îmi doresc ca Diana să se mențină pe același loc și să ne reprezinte în continuare cu succes.

“Pentru mine trecerea la CS Târgoviște a fost un pas firesc”

Rep.: Ce relație aveți cu antrenorii din cadrul clubului?
Apreciez și respect efortul depus de antrenorii clubului și de colegele implicate în administrație.
Rep.: Vă mulțumește bugetul pe care clubul îl are în acest an și care ar fi acesta?
Bugetul obținut de la MTS pentru anul 2018 acoperă în mare cheltuielile necesare activității de performanță din calendarul competițional și sperăm ca la rectificarea begetară să obținem fonduri care să permită desfășurarea altor activități necesare.
Rep.: În ce stadiu s-a ajuns cu lucrările la sala de lupte și de box a clubului?
Se poartă discuții, atât la nivel local, cât și la nivel ministerial, pentru găsirea unei soluții pentru reabilitarea sălii de box și lupte, fiind atât în beneficiul clubului, cât și al comunității. Doresc să mulțumesc personal tuturor celor care se implică în rezolvarea acestei probleme. Sper ca toate ideile de viitor enumerate să se rezolve în cel mai scurt timp.
Rep.: Pentru dumneavoastră cum a fost trecerea de la cariera didactică la conducător de club sportiv?
Am fost absolvent de educație fizică și management și sport și masterand în management , iar apoi am lucrat în învățământ aproximativ zece ani. Am ocupat o funcție de conducere în cadrul Școlii Gimnaziale “Smaranda Gheorghiu”, ca director adjunct. Am lucrat foarte mult cu tinerii, iar trecerea la Clubul Sportiv Târgoviște a fost un pas firesc înțelegând fenomenul sportiv în ansamblu.
Sursă foto: Mdi tv.ro

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!