Intervenție de amploare pentru destructurarea unui grup infracțional organizat în Dâmbovița! Mai multe tinere erau determinate să practice prostituția cu promisiunea casătoriei!

Publicitate

Au fost descinderi de amploare, organizate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, sub coordonarea D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea unui grup infracțional organizat, format din cinci persoane, din județul Dâmbovița.

Din cercetările organizate de autorități a reieșit că patru bărbați ar fi constituit un grup infracțional organizat având ca scop recrutarea unor tinere, pe care le-ar fi determinat să practice prostituția, în Spania, Germania, Olanda, Elveția și Marea Britanie. Toate aceste fapte s-au desfășurat pe fondul promisiunilor de căsătorie sau concubinaj. Ulterior, s-ar fi alăturat un alt bărbat grupului.

În urma verificărilor, au fost identificate 6 tinere, toate majore, cărora li s-ar fi propus să practice prostituția, prin asigurarea transportului și cazării.

Ca dovadă a acestei activități infracționale, pe parcursul acestei zile, polițiștii S.C.C.O. Dâmbovița, cu sprijinul polițiștilor specializați în combaterea criminalității organizate din Ploiești și al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, jandarmilor de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița și Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești, au efectuat 6 percheziții domiciliare, în județele Dâmbovița și Ilfov, fiind puse în executare 5 mandate de aducere.

În urma descinderilor, polițiștii au indisponibilizat 99.500 de euro, 3.700 de lei, un ceas de lux în valoare de 12.000 de euro, 5 telefoane mobile, un gram de substanță pulverulentă susceptibilă a fi amfetamină și mai multe înscrisuri, fiind întreprinse măsuri în vederea indisponibilizării a trei autoturisme de lux.

În cauză, s-a cooperat cu autoritățile polițienești din Germania și Elveția, fiind primit sprijin din partea Direcției Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor.

Activitățile de documentare s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Dâmbovița, pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale ce se impun.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!