Interes enorm! S-au epuizat biletele pentru meciul Chindia Târgoviște – FC Voluntari. Va fi amplasat un ecran pe Platoul Prefecturii pentru cei care nu pot fi prezenți pe stadion

Publicitate

Interesul este enorm pentru meciul din returului barajului de promovare/menținere în Liga, dintre Chindia Târgoviște și FC Voluntari, programat astăzi, de la ora 17.30, pe “Eugen Popescu”. Cele 5000 de bilete puse la dispoziție în mod gratuit s-au epuizat rapid, încă dinainte de ora 9.00!

1000 au fost rezervate pentru oaspeți și invitați, iar 4000 au fost destinate suporterilor. Mulți nu au reușit să prindă un bilet, astfel că nu vor putea asista la meci, însă conducerea clubului Chindia a anunțat că va fi amplasat un ecran pe Platoul Prefecturii, pe care va fi transmis meciul. „Ne așteptam la acest lucru (n.r. să se epuizeze rapid biletele), tocmai de aceea vom amplasa un ecran pe Platoul Prefecturii, unde sunt convins că și aici vor fi mulți oameni. Ne cerem încă o dată scuze suporterilor noștri, dar nu am putut suplimenta numărul de bilete, pentru a nu risca neînceperea sau pierderea partidei”, a declarat președintele Chindei, Marcel Ghergu, pentru sportimpact.ro.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!