Înotătorul David Popovici, unul dintre cei mai iubiți sportivi români, refuză să facă reclamă la jocurile de noroc: „Astfel de chestii nocive precum jocurile de noroc fac din viață un coșmar”

Sursă foto: euronews.ro
Publicitate

Unul dintre cei mai iubiți sportivi români, un exemplu de muncă, talent, perseverență, demnitate, campion olimpic la înot, David Popovici este cunoscut și ca un sfătuitor empatic și autentic în special pentru tânăra generație care, bombardată din toate părțile de social-media și lipsită de modele autentice, pare că nu își mai poate găsi un drum în viață.

Potrivit Edupedu.ro, David a vorbit deschis despre presiunile pe care adolescenții le resimt în căutarea unui scop în viață la podcastul MCN moderat de Cosmin Nedelcu, cunoscut sub numele de Micutzu.

Sportivul a împărtășit o lecție despre răbdare, muncă și importanța de a nu te compara cu nimeni și a rămâne conectat la propriile valori, departe de iluziile succesului material.

Tot în același interviu, David Popovici a vorbit și despre dorința sa de a se implica în educația civică, refuzul de a promova jocurile de noroc, dorința de a fi un sprijin pentru copii și persoanele vulnerabile.

El a spus răspicat că a refuzat ofertele companiilor de a face reclamă la jocurile de noroc: „Mi-a fost propus de multe ori numai că nu am cum să fac așa ceva. Nu am cum, mai ales pentru că am un membru al familiei care se confruntă nu numai cu dependența de droguri, dar și cu dependența de jocuri de noroc. E ceva ce se întâmplă de aproximativ 10 ani și astfel de chestii nocive precum jocurile de noroc fac din viață un coșmar. Și așa că nu am cum, având în vedere că am văzut atât de aproape cum cineva poate fi afectat și chiar dacă societatea îi dă la o parte, îi etichetează, îi aruncă undeva, eu cred că acești oameni pot fi ajutați”, a spus David, citat de Edupedu.ro.

Cu părere de rău, sportivul a reiterat faptul că, în momentul de față, în România acești oameni nu pot fi ajutați. „Mi-ar plăcea ca după ce închei cariera mea de înotător, când o fi, să mă ocup și de un centru de reabilitare pentru că, cunoscând foarte bine fenomenul ăsta și cunoscând care este ajutorul pe care-l primește în țară [un dependent de droguri / jocuri de noroc] – și este aproape de zero din partea statului – cunoscând asta nu am cum să stau deoparte și îmi doresc să mă folosesc de banii pe care îi voi strânge până atunci, prietenii și partenerii pe care îi voi avea care mă pot ajuta, de popularitatea mea, să încep construirea unui astfel de centru. Cred că oamenii care sunt dependenți trebuie integrați înapoi în familie, după care integrați înapoi în societate cu ajutorul nostru bineînțeles și în România nu ai asta acum. Îmi doresc să fie un centru real care să aibă și medicamentele potrivite și stafful potrivit și competențele necesare și intenția bună. Noi nu avem asta”, a mai declarat David Popovici, subliniind, potrivit sursei citate, că pentru el este exclusă o colaborare pentru reclamă la jocurile de noroc, deși – spune el – „e foarte greu în România acum, mi se pare, să găsești un sportiv cunoscut care să nu fie semnat cu vreo casă de pariuri”.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!