Jocurile Olimpice 2024, precedate de Campionatul European de Fotbal, două evenimente sportive deosebit de importante ce au loc, iată, unul după altul, au scos la suprafață, din nou, realitatea că sportul și sportivii sunt cei mai buni ambasadori ai României peste hotare.
Plângem sau ne bucurăm alături de ei, nu doar că ne mândrim peste poate cu ei și cu steagul României ridicat pe catarg și „însoțit” de „Deșteaptă-te, române!”, însă munca de titan, eforturile și determinarea din spatele medaliilor, titlurilor, recordurilor etc nu le cunoaștem sau ne facem că nu le cunoaștem.
Recentele victorii ale lui David Popovici, ale canotajului și ale celorlalți sportivi, ce duc acum o luptă „pe viață și pe moarte” la JO de la Paris, scot din nou la iveală, așa, ca de fiecare dată la 4 ani, faptul că totuși nu se face aproape nimic pentru sportivii noștri, că performanța nu este susținută în țara noastră.
David Popovici, eroul olimpic al României din aceste zile, spune, la doar 19 ani: „Am primit tot felul de reacții. Lumea oprindu-se pe stradă, rupându-și din timp uitându-se la cursa mea și sper să fac într-adevăr o diferență, oricât de greu va fi nu în înotul românesc, ci în sportul românesc. Pentru că sportul este unul dintre, dacă nu chiar cel mai bun ambasador al țării. Îmi doresc să fac lucruri mari, chiar dacă lucrurile merg un pic mai greu la noi o să fac tot posibilul. Pentru că e și asta o misiune un pic mai importantă decât să înoți două lungimi de bazin, patru lungimi de bazin. O să vedem.
N-aș spune că e un miracol. Însă, în condițiile în care i-am întrecut pe britanici, pe americani, la 200, de exemplu, pe australieni, care au condiții infinit mai bune decât ale noastre. Au bazine să-și pună și în cap! Au toată infrastructura de care au nevoie. Au absolut orice… centre de pregătire peste centre de pregătire, deci în condițiile astea eu mă antrenez pe Lia Manoliu, în același bazin în care am și învățat să înot la patru ani, de asta sunt așa bronzat cu urmele de ochelari, pentru că înot acolo în aer liber.
Iar în timpul iernii, că tot vorbeam de condiții, când e frig afară, pentru că bazinul din interior… de foarte mult timp se promite că se va face ceva, dar nu se începe niciodată nimic, când e frig afară noi ne antrenăm într-un balon unde o persoană care nu-i obișnuită intră și stă… 3 minute, intră și simte că se sufocă. Ei, în condițiile alea ne antrenăm noi, dar… cred că se poate. Suntem puțini, într-adevăr, cei care excelăm cu adevărat în România, în sporturi, însă cu condițiile pe care le avem trebuie să facem ce putem. Ai menționat mai devreme, acum poate că am spus despre condițiile pe care le avem, nu numai noi înotătorii, ci sportivii în general, din țară, poate se va schimba ceva!
Nu se va schimba ceva doar dacă vorbim despre asta! Trebuie să facă într-adevăr presiuni, să le fie adus la cunoștință tuturor oamenilor care se ocupă de așa ceva, trebuie să ne punem pe treabă, pentru că avem un campion olimpic din an în Paște, în ultima vreme. Mă bucur că am reușit să fac eu asta, am făcut-o din nou pentru mine, pentru țară, pentru toată lumea, însă mi-ar plăcea să avem din ce în ce mai multe medalii. Mi-ar plăcea să fim mai mult de trei oameni calificați la Jocurile Olimpice pentru înot. Avem o delegație destul de mare – cred că 103 sportivi – la Jocurile Olimpice, însă te uiți la multe alte țări care au la fel sau mai puțini locuitori decât noi și sunt triplu, cvadruplu… Pentru că se investește mai mult în sport, sportul e considerat mai important și nu degeaba sunt și țări mai dezvoltate decât a noastră. Așa că, pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport.
Ăsta este un mesaj către toți politicienii care vorbesc despre asta, dar la un moment dat mesajul se blochează pe undeva. Așa că, trebuie să facem ceva! Pentru că vedeți toate reacțiile oamenilor obișnuiți care se uită la televizor, oamenilor din funcții înalte… toată lumea e fericită, toată lumea se bucură, dar hai să ne bucurăm mai des, de ce nu? Hai să avem mai mulți campioni olimpici, mai mulți medaliați, mai mulți finaliști, mai mulți calificați la Jocurile Olimpice”, a declarat David într-un interviu pentru TVR.
Și tot o reacție critică la ce se întâmplă cu (ne)susținerea sportului românesc a avut, de data asta în mediul online, tenismena târgovișteancă Sorana Cârstea: „Toți se bucură și se mândresc în momentul în care un sportiv român atinge o performanță. Din păcate, de 30 de ani nu se investește și nu se creează niciun fel de condiție pentru sportul românesc. Am ajuns să ne bucurăm și să trăim extazul din excepții, din unice performanțe nefirești. La fiecare întrecere suntem „David” împotriva lui Goliat. Țări mult mai mici sau mai puțin dezvoltate decât a noastră au înțeles faptul că sportul este cea mai bună carte de vizită prin care un popor își creează o identitate la nivel global.
În ceea ce privește orice sport din România, condițiile de antrenament sunt deplorabile, poate chiar umilitoare.
Este o mândrie momentul în care un sportiv român câștigă o medalie la Jocurile Olimpice sau atinge un rezultat bun la un Grand Slam, aducând o bucurie de nedescris la nivel național. Însă aceste rezultate reprezintă cel mult 1%, mai exact ceea ce se vede. Ceea ce nu se vede este ascuns, existând zeci de mii de povești crunte care stau în spatele acestor rezultate.
Nu cerem, dar suntem folosiți în scop de câștiguri politice. După toate pozele și felicitările, toți dispar și se mai întorc abia după 4 ani, când mai are loc o nouă „anomalie” fericită.
Din păcate, de la mediul politic nu mai avem așteptări de mult timp, pentru că au trecut 35 de ani și tot ce mai există sunt pozele. Primim mult mai mult ajutor de la sponsori privați, care răsar timid când prind o cale și le mulțumim pentru acest singur sprijin.
Mă uit la televizor, iar emoțiile mele sunt mixte, întrucât pe de o parte plâng de bucurie când văd un om care sfidează orice lege a posibilului de unul singur, iar pe de altă parte sunt total dezamăgită când îmi amintesc unde s-a ajuns și în ce condiții se mai pot obține rezultate.
În acest paragraf nu vorbim despre tenis, noi fiind privilegiați în comparație cu 99% din atleții din România. Noi ne descurcăm într-un fel sau altul, astfel că ceea ce încerc să punctez reprezintă celelalte zeci de federații. Suntem o țară mare, cu o barcă mică, iar în câțiva ani (nu decenii) o să ne rămână doar un colac de salvare.
Nu mă aștept să se schimbe ceva, nu mă aștept să mai apară alte excepții, însă având câteva mii de meciuri cu steagul României pe tabelă, consider că am câștigat dreptul de a spune lucrurilor pe nume, această fiind realitatea brută. Aș încheia prin a repeta că nu solicit nimic personal, dar nu mă feresc să spun că le mulțumesc tuturor sportivilor din acea barcă și a celor zeci de mii de tineri care au fost scufundați din cauza condițiilor locale, înainte de a ajunge la debarcader!”
Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!
