Înjunghiată în propria casă de fostul concubin! De agresiunile bărbatului nu au scăpat nici cei doi copii ai femeii

Foto arhivă
Publicitate

Caz șocant într-o comună din județul Botoșani! O femeie în vârstă de 40 de ani ajuns la spital după ce a fost înjunghiată, în propria casă, de fostul concubin.

Alături de femeie, la unitatea medicală au ajuns și cei doi copii ai săi, care au vrut să-și apere mama de agresor. Astfel, în urma scandalului, băiatul a ajuns la spital înjunghiat, iar fata opărită cu apă fiartă. Totul s-a petrecut vineri, în comuna Copălău.

După ce și-a agresat fosta concubină, dar și pe cei doi copii, bărbatul s-a ascuns într-o anexă a gospodăriei, dar a fost găsit rapid de polițiști.

Agresorul a fost reținut pentru tentativă-omor violență în familie, lovite sau alte violențe-violență în familie, violare de domiciliu și

 

“Vineri, 16 decembrie 2022, polițiștii din Botoșani au fost sesizați de către o femeie, de 40 de ani, din comuna Copălău, cu privire la faptul că fostul concubin ar fi agresat-o atât pe ea, cât și pe doi dintre copiii săi, provocându-le leziuni fizice.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, victimele fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Față de fostul concubin, un bărbat de 55 de ani, era emis un ordin de protecție, din luna noiembrie a.c., ca urmare a comiterii unei infracțiuni de violență în familie.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă de omor și nerespectarea ordinului de protecție, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani” , au transmis polițiștii, potrivit gazetabt.ro. 

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!