Inedit la Moreni! Localnicii, invitați să-și spună opiniile despre un proiect ce vizează amenajarea centrului și a noului sens giratoriu

Publicitate

Inedit la Moreni! Locuitorii municipiului sunt chemați să se implice, prin exprimarea opiniilor proprii, în stabilirea celei mai bune variante de amenajare peisagistică într-una dintre cele mai importante zone ale orașului, zona zero.

Astfel, în vederea alegerii celor mai bune soluţii pentru configuraţia urbanistică a noului sens giratoriu şi a centrului municipiului, administrația a anunțat, prin intermediul contului de Facebook al primăriei, că se lucrează la modelele specifice pentru determinarea elementelor arhitecturale şi peisagistice care să se integreze cadrului actual.

”De aceea, aşteptăm opiniile dumneavoastră strict referitoare la această configuraţie urbanistică” – este îndemnul municipalității morenare pentru localnici.

Postarea pe contul de socializare este însoțită de un filmuleț de prezentare, un model de amenajare care cuprinde nu numai un spațiu verde și ronduri de flori, ci și o ”pasarelă” decorativă și o fântână arteziană care, dacă se vor implementa, vor da zonei o notă interesantă și elegantă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!