Inconștiență pe șoselele din Dâmbovița! Patru șoferi rupți de beți, prinși la volan în zilele de week-end. Toți sunt cercetați penal

Publicitate

Dosare penale pe numele a patru bărbați cu vârste cuprinse între între 22 și 51 de ani, în Dâmbovița. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Cu toții au fost depistați sâmbătă și duminică, în localități diferite din județ.

Cei în cauză, în urma testării cu aparatul etilotest, au prezentat alcoolemii cu valori cuprinse între 0,46 și 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, unul dintre bărbați a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.

„În zilele de 10 și 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat pe drumurile publice din județ, pentru reducerea riscului producerii unor accidente de circulație.

Astfel, în urma controalelor în trafic, polițiștii au depistat patru conducători auto, cu vârste cuprinse între 22 și 51 de ani, în timp ce se deplasau cu autoturismele pe raza localităților Târgoviște, Răcari și Viforâta, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!