Un bărbat de 38 de ani, din Produlești, s-a dovedit sâmbătă seara un real pericol public în trafic pe drumul județean 721, pe raza localității de domiciliu. Acesta s-a urcat la volan beat criță și fără să dețină permis de conducere.
După ce a fost testat cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
„La data de 13 decembrie a.c., în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Mătăsaru, au oprit pentru control pe DJ 721, în localitatea Produlești, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din comuna Produlești.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constat faptul că bărbatul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în urma testării acestuia în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul a indicat o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a concentrației alcoolice”, a precizat IPJ Dâmbovița.
Șofer băut depistat și pe raza satului Scheiu de Sus
De asemenea, la data de 13 decembrie a.c., în jurul orei 19:20, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Valea Mare, au depistat un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din comuna Ludești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJE 702L Scheiu de Sus, deși s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării acestuia în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.














