Inconștiență maximă arătată de un dâmbovițean! S-a urcat l-a volan fără permis de conducere și a făcut accident

Publicitate

Inconștiență maximă arătată de un bărbat, de 55 de ani, din comuna Perșinari! Duminică seara, acesta s-a urcat la volan fără permis de conducere, iar la scurt timp a fost implicat într-un accident violent, pe raza comunei de domiciliu.

În timp ce se deplasa pe raza comunei, acesta s-a izbit de un autoturism, condus de un bărbat, de 53 de ani, din aceeași localitate. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

„La data de 16 noiembrie, în jurul orei 17.40, polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște au fost sesizați cu privire la producerea unui accident cu pagube materiale în comuna Perșinari.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 56 de ani, din comuna Perșinari, În timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Belșugului, din comuna Perșinari, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din aceeași comună.

În urma coliziunii, nicio persoană nu a fost rănită. Cu ocazia verificărilor în bazele de date, s-a stabilit faptul că bărbatul, de 56 de ani, nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!