Incident violent în Târgoviste! Tânăr înjunghiat în abdomen cu briceagul

Publicitate

Un tânăr din Târgoviște, în vârstă de 20 de ani, s-a aflat la un pas de moarte la sfârșitul săptămânii trecute. Pe fondul unui conflict, acesta a fost agresat cu un briceag de către un alt tânăr în zona abdominală.

Atacul dintre cei doi tineri s-a consumat pe strada Tineretului, din municipiul Târgoviște. În urma leziunilor suferite, victima a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Agresorul a fost reținut de polițiști și introdus Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dâmbovița. Luni, acesta a fost prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

În cauză, cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

“În după-amiaza zilei de 6 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie din Târgoviște, cu privire la faptul că o persoană a fost rănită.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr de 22 de ani, din Târgoviște, în timp ce s-ar fi aflat pe str. Tineretului din municipiul Târgoviște, pe fondul unui conflict, ar fi agresat cu un briceag în zona abdominală un alt tânăr de 20 de ani.

Totodată, acesta ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

Bănuitul a fost condus la sediul poliției, iar, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dâmbovița”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!