Început de an cu program spectaculos la Cinematograful ”Independența” din Târgoviște. Prima lună de funcționare a fost un succes

Publicitate

Început de an cu program spectaculos în luna ianuarie  la Cinematograful ”Independența” din Târgoviște.

Reabilitat și modernizat, Cinematograful cu cel mai mare ecran din România, cu un sistem audio de top și clasificat în prima categorie de calitate în ”Registrul Cinematografiei” a intrat repede în preferințele târgoviștenilor și nu numai.

În prima lună de funcționare, potrivit primarului municipiului, Cristian Stan,  aproximativ 3300 de spectatori au trecut pragul Cinematografului „Independența”, în condițiile restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19 care nu dă voie sălilor să funcționeze la capacitatea maximă.

Luna ianuarie vine cu un program special, dar și cu un orar nou de funcționare (se vor proiecta filme și în ziua de joi, dar filmele vor fi numai de la ora 19:00):  vor rula trei filme 3 D – DUNE, ETERNALS, SPIDER-MAN: NO WAY HOME, două premiere – SCREAM, MORBIUS, dar și producții precum CASA GUCCI, VENOM: SĂ FIE CARNAGIU, MATRIX: RENAȘTEREA, reprezintă numai câteva dintre reperele unei luni cu adevărat deosebite la cinematograful târgoviștean.

Vă reamintim că sâmbăta și duminica, de la ora 11.00, vor fi proiectate filme pentru copii.

Totodată, edilul speră să reușească și să se formeze o echipă stabilă de salariați ai Cinematografului.

Filmele care vor rula, toate informațiile necesare achiziționării, inclusiv online a biletelor, orele de funcționare, tarifele, pot fi consultate pe site-ul https://www.cinema-independenta.ro/

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!