Incendiu puternic la Vlădeni! Proprietarii au suferit atacuri de panică. GALERIE FOTO

Publicitate

Incendiu violent, vineri după-amiază, în localitatea dâmbovițeană Vlădeni. Pompierii militari au fost chemați să intervină după ce o casă și o anexă au fost cuprinse de flăcări, în jurul orei 15.00.

“Astăzi, 11 septembrie, 2020, în jurul orei 15.00, pompierii Detașamentului Moreni au fost alertați și au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Vlădeni.

Sosiți la locul evenimentului, salvatorii au găsit incendiul generalizat la locuință și o anexă gospodărească. Cu toate eforturile depuse de pompieri, din nefericire cele două construcții au ars aproape în întregime.

Cei doi proprietari au făcut atac de panică, fiind asistați medical, la fața locului, de echipajul de ambulanță SMURD.

Cauza probabilă a producerii incendiului este în acest moment în curs de stabilire.

Pompierii morenari au intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!