Incendiu puternic la o locuință din comuna Costeștii din Vale. Acoperișul, distrus pe suprafață mare

Publicitate

Un incendiu puternic a izbucnit, ieri în jurul prânzului, la o casă din satul Merișu, comuna Costeștii din Vale.

În momentul ajungerii forțelor de intervenție la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul construcției pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați. Potrivit ISU Dâmbovița, nu au existat victime și nici posibilități de extindere la alte construcții.

Pentru lichidarea flăcărilor au intervenit pompierii Detașamentului Titu, care au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Tot ieri, pompierii Detașamentului Târgoviște au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație, întins pe o suprafață de 2000 metri pătrați, pe raza satului Dimoiu, comuna Ulmi.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!