Incendiu puternic la o hală industrială, în Dâmbovița! Autoritățile au transmis mesaj RO-Alert – VIDEO

Publicitate

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă la orele amiezii, la o hală industrială, aflată în centrul comunei Ciocănești. Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru ca populația să își ia măsuri de autoprotecție. Din fericire, pănă acum nu au fost identificate victime.

Flăcările au cuprins clădirea în care ar fi fost depozitate mai multe cantități de vopseluri. În urma recunoașterilor au fost identificate butelii cu vopsea. Se acționează în continuare pentru lichidarea incendiului, potrivit ISU Dâmbovița.

La fața locului, pentru stingerea incendiului intervin Garda de Intervenție Răcari,  cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, Detașamentul de Pompieri Titu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și Garda de Intervenție Cornești participă, cu o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție acestea au constatat faptul că incendiul se manifestă generalizat, cu degajări mari de fum.

Sursă foto: realitatea.net

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!